Potrivit celor mai calde informații apărute în spațiul media din România, marți, 16 iulie 2024, Louis Munteanu (22 de ani) ar fi luat decizia șoc de a reveni în fotbalul din Superliga.
Atacantul care mai are un an de contract cu Fiorentina ar fi ales între Gigi Becali, Dan Șucu și Nelu Varga, iar în perioada imediat următoare, transferul său în campionatul României ar putea fi oficializat.
Despre transferul lui Louis Munteanu în Superliga României se vorbește deja de luni bune, atacantul în vârstă de 22 de ani fiind unul dintre cei mai curtați jucători de către marile cluburi ale țării.
Principalele formații care au dus lupta pentru achiziția lui au fost FCSB și Rapid, însă niciuna dintre ele nu au izbutit să ajungă la un acord cu jucătorul sau cu Fiorentina. În cele din urmă, Rapid a închis „pista Louis Munteanu”, determinată fiind și de faptul că Albion Rrahmani nu a mai fost vândut în străinătate.
Nici lui Gigi Becali nu i-a fost ușor, dar așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, patronul FCSB a reintrat în cursa pentru Louis Munteanu în ultimele zile. Doar că de data aceasta a avut surpriza de a afla că are un nou rival pe piață. Nelu Varga și-a manifestat public intenția de a-l transfera pe Munteanu și chiar a mărturisit că a contactat clubul Fiorentina pentru demararea negocierilor.
Iar cei de la Sport.ro anunță că patronul CFR-ului a avut succes în cadrul discuțiilor. Conform informațiilor deținute de sursa citată, Louis Munteanu și-a dat acordul pentru a evolua în Gruia în sezonul 2024 – 2025, iar în acest moment ar mai fi de pus la punct doar câteva detalii în privința salariului.
Totodată, CFR Cluj trebuie să încheie un acord și cu clubul din Serie A. Însă, în privința negocierilor cu Fiorentina, situația nu ar trebui să fie foarte dificilă, mai ales după ce italienii au decis că nu se vor baza pe Munteanu în sezonul 2024 – 2025.
După victoria la limită cu Dinamo din prima etapă a Superligii, scor 3-2 pe teren propriu, Dan Petrescu i-a solicitat în mod public lui Nelu Varga aducerea a încă doi, trei jucători, între care și un atacant. Imediat după, finanțatorul CFR-ului a spus că a luat legătura cu Fiorentina pentru achiziția lui Louis Munteanu:
Nu vă ascund faptul că am luat legătura și cu clubul Fiorentina pentru Louis Munteanu. Vrem să vedem care sunt condițiile. Ne place Louis Munteanu, tuturor ne place, este un jucător extraordinar, dar nu știm încă clar care sunt condițiile și dacă vom putea să-l aducem la CFR Cluj. Da, ne interesează Louis Munteanu, vedem care sunt condițiile și vedem dacă putem să ajungem la o discuție concretă în ceea ce-l privește”, Nelu Varga, la Fanatik.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER